british kindergarten in bucharest

St. George’s Day

Săptămâna trecută, Early Explorers au sărbătorit St. George’s Day!

A fost o oportunitate excelentă pentru cei mici să își îmbogățească bagajul de cunoștințe, aflând o sumedenie de lucruri noi despre cultura britanică, învățând despre drapelul Angliei și, bineînțeles, descoperind legendele legate de St. George!

Au discutat, printre altele, ce înseamnă a fi curajos (asemenea lui St. George) și […]

By |May 4th, 2017|BLOG, Jurnal Acorns|Comentariile sunt închise pentru St. George’s Day

Aniversarea Reginei Elisabeta a II-a

Copiii din grupul School Years au învățat despre  Familia Regală, cu ocazia celebrării aniversării Reginei Elisabeta a II-a!

Cei mici au aflat că, în urmă cu o săptămână, Regina a împlinit onorabila vârstă de 92 de ani și  au înțeles, totodată, de ce  Anglia are o Familie Regală, dar și care sunt principalele atribuții ale Reginei.

În cadrul […]

By |May 4th, 2017|BLOG, Jurnal Acorns|Comentariile sunt închise pentru Aniversarea Reginei Elisabeta a II-a

Povestitorul David Howard

Cei mici au avut parte de o nouă experiență inedită, cu ocazia vizitei celui mai recent oaspete!

Copiii au fost încântați să afle de la David Howard povestea Bebelușului Avocado, ce are drept protagonist un copilaș care ajunge să fie cel mai puternic membru al familiei, datorită pasiunii sale pentru acest fruct.

Întrebat fiind despre ce presupune […]

By |May 4th, 2017|BLOG, Jurnal Acorns|Comentariile sunt închise pentru Povestitorul David Howard

Sărbătorile de Paști

În urmă cu câteva săptămâni, cei mici s-au familiarizat cu spiritul Sărbătorilor Pascale, aflând, printre altele, și de ce oamenii obișnuiesc să  vopsească ouă în preajma acestei sărbători.

Baby Acorns au realizat câteva ouă din plastilină și au pornit, apoi, în căutarea celor ascunse prin cameră. În continuare, au cântat și s-au jucat, descoperind totodată cât […]

By |May 4th, 2017|BLOG, Jurnal Acorns|Comentariile sunt închise pentru Sărbătorile de Paști

Anul Nou Chinezesc

Muzica tradițională i-a întâmpinat pe copii încă de dimineață, urmând dansul și explorarea culturii și bucătăriei chineze!

Baby Acorns au celebrat Noul An Chinezesc realizând un dragon colorat și desene cu specificul acestui culturi. Pentru a le stimula dezvoltarea intelectuală, cei mici au jucat ‘snap’, aranjând cartonașe de diferite culori pe categorii și au realizat o cutie […]

By |February 28th, 2017|BLOG, Jurnal Acorns|Comentariile sunt închise pentru Anul Nou Chinezesc

Ziua Pinguinilor

Copiii din Acorns Nursery iubesc aceste păsări interesante numite pinguini. În luna ianuarie, au avut șansa să învețe lucruri interesante despre pinguini prin activități distractive.

În ziua dedicată pinguinilor, copiii au adus la grădiniță pinguini de jucărie, cărți despre pinguini sau au purtat tricouri cu astfel de imprimeuri. Copiii au învățat cum arată, cum se miscă […]

By |January 28th, 2017|BLOG, Jurnal Acorns|Comentariile sunt închise pentru Ziua Pinguinilor

Începutul unui nou an și al unui nou semestru

Tema primei luni a lui 2017 dar și a noului semestru în Acorns Nursery au fost Jucăriile. Copiii au adus la grădiniță noile jucării primite de Crăciun și au împărtășit cu colegii bucuria de a se juca cu ele.

Baby Acorns au cântat Miss Polly și Teddy Bear Turn Around, au învățat semnele pentru aceste jucării, au experimentat […]

By |January 28th, 2017|BLOG, Jurnal Acorns|Comentariile sunt închise pentru Începutul unui nou an și al unui nou semestru