A fost o deosebită plăcere pentru noi să celebrăm natura împreună, cu ocazia evenimentului Green Fair! Dorim să le mulțumim tuturor părinților care și-au însoțit copiii la târg și au luat parte la activitățile propuse de noi!

Toate activitățile ce au precedat evenimentul s-au axat pe tema mediului înconjurător, ajutându-i pe cei mici să înțeleagă mai bine cât de important este ca oamenii să protejeze natura.

Green Fair

Baby Acorns au învățat cum să mânuiască foarfeca, datorită unui exercițiu în care au avut de decupat diverse obiecte. Au realizat, apoi, câteva compartimente de sortare folosind sticle de plastic, au exersat sortarea cu piese de Lego și au înțeles, cu această ocazie, cât de benefic este acest lucru pentru mediul înconjurător.

Green Fair

Green Fair

Shiny Stars au discutat despre culorile întâlnite în natură, au adunat câteva obiecte și apoi le-au sortat, în funcție de culoare. Au invățat, totodată, despre cât de important este să avem grijă de tot ce ne înconjoară, după ce au adunat și examinat câteva insecte pe care le-au întâlnit în grădină.

Green Fair

Rainbows au invățat despre cele 4 elemente naturale: pământul, apa, aerul și focul (energia solară) și au discutat, totodată, despre ce înseamnă spiritul ecologic. Apoi, au citit povestea ,,Soarele și vântul” și au purtat o discuție despre importanța luminii solare pentru dezvoltarea tuturor ființelor vii.

Early Explorers au sesizat, printre altele, evoluția boabelor de fasole plantate în urmă cu două săptămâni. Pentru a nu rata nicio etapă din acest proces de dezvoltare, au început să țină un jurnal în care au decis că vor desena săptămânal stadiul în care se află planta.

Green Fair

Green Fair