Ca părinte, te întrebi deseori care este cariera pe care copilul tău o va alege și cum îl poți ajuta să își valorifice potențialul.

Pentru a ne asigura că luăm cele mai bune decizii pentru copiii noștri, experții în educație ne încurajează să îi evaluăm zilnic și periodic, încă de la naștere.

Educatie timpurie

În primele luni de viață este important să îi urmărești cu atenție comportamentul, cum relaționează cu persoanele din familie, cu alți copii, care îi este rutina zilnică și jocurile preferate.

Pe măsură ce copilul crește și începe să vorbească, e posibil să simți nevoia unei îndrumări din partea unui specialist în domeniu, cu atât mai mult cu cât evaluarea trebuie să aibă în vedere unicitatea copilului, atitudinile sale native, potențialul și modul în care poate învăța, relaționa sau absorbi informația.

Early education

Early education

Am discutat cu Fiona Duțu, Head Teacher la grădinița Acorns Nursery, despre evaluarea copiilor la grădiniță în sistemul britanic.

”Dezvoltarea copilului are loc în cadrul activităților planificate de educatori, dar și în restul zilei. Evaluările sunt foarte importante pentru că pot oferi părinților și viitorilor pedagogi date importante referitoare la nivelul fiecărui copil. Iar punctele slabe vor putea fi transformate în aptitudini cu ajutorul unor tehnici de învățare individualizate și adaptate profilului fiecărui copil. Un sistem în care toți copiii învață aceleași lucruri în același mod nu este eficient, pentru că fiecare dintre noi este diferit, se dezvoltă și asimilează diferit informația.” explică Fiona.

Pentru ca educatorii să planifice exact acele activități care dezvoltă potențialul copilului și se pliază perfect pe nevoile lui, pe lângă informațiile obținute de la părinți, tehnici de evaluare a micuților sunt aplicate încă din prima zi de grădiniță.

În primele două săptămâni, educatorii ar trebui să observe copilul și adaptarea sa în grădiniță și să noteze cele mai importante informații (cum s-a adaptat între colegi, cum relaționează cu personalul grădiniței și cu copiii și cum reacționează la anumite activități din grădiniță) pentru a le putea ține sub observație.

”Fiecare arie curriculară este importantă: dezvoltarea personală, socială și emoțională, comunicarea și limbajul, cunoștințele de matematică, cunoașterea mediului, dezvoltarea fizică și creativitatea”, precizează reprezentantul grădiniței cu program britanic.

La Acorns, folosind informațiile notate, educatorii povestesc zilnic părinților despre activitățile la care a participat copilul, progresul într-un anumit domeniu sau lucruri pe care le-a făcut pentru prima dată. Săptămânal, toți pedagogii cu care copilul lucrează schimbă impresiile notate și planifică activități potrivite acestuia.

Lunar, părintele primește un raport cu privire la activitatea din grădiniță, iar bianual, au loc sesiuni de evaluare în prezența părintelui, pe baza unui profil psihologic dezvoltat de educator de la venirea copilului în grădiniță, până la finalizarea cursurilor acesteia.

Early education

La sfârșit de an școlar, în luna iulie, fiecărui copil i se va întocmi un raport care sumarizează activitățile pe care le-a parcurs, progresele înregistrate și conține recomandări cu privire la nevoile acestuia și cum poate fi susținut într-un anumit domeniu. Acest raport ar trebui prezentat viitorului educator, în cazul în care se schimbă grupa, sau învățătorului, pentru a asigura continuitate în procesul de învățare.

În sistemul britanic, educatorii pun accent pe dezvoltarea pe mai multe planuri, nu doar din punctul de vedere a abilităților cognitive. Punctele forte și punctele slabe ale fiecărui copil sunt analizate în profunzime, iar părinții sunt văzuți ca parteneri cu o contribuție valoroasă la procesul de învățare, schimbând înformații foarte importante cu educatorii și continuând procesul de învățare și acasă.

Aceste evaluări nu trebuiesc văzute ca un element de stres pentru copil. Dacă vei respecta recomandările educatorilor, micuțul nici nu va realiza că este supus observației, iar comportamentul său va fi unul natural și totodată relevant. Iar tu vei știi în permanență care sunt domeniile unde excelează și unde mai trebuie lucrat.

Articol publicat în revista Copii şi părinţi: http://revistacsp.ro/evaluarea-in-educatia-timpurie/