Crearea unui spațiu stimulativ și creativ pentru copii , atât acasă, cât și la grădiniță, este prima pe lista de bune practici în educația timpurie modernă. Modelele educaționale actuale abordează mediul ca factor activ în procesul de învățare al copilului. Un mediu care încurajează socializarea formează copii responsabili, sociabili și încurajează dezvoltarea inteligenței emoționale. După educator și resursele înnăscute ale copilului, mediul este considerat a treia cea mai importantă piesă în dezvoltarea sa armonioasă.

Calitatea mediului influențează creșterea copiilor, contribuie la formarea personalității și competențele adultului de mai târziu. Un studiu publicat în Early Childhood Education Journal, arată importanța activităților în aer liber în educația timpurie a copiilor. Echilibrul, coordonarea și abilitățile motorii sunt dezvoltate în activitățile în natură, iar copiii învață să fie activi și să relaționeze cu mediul înconjurător.

Helen O’Donoghue, expert în sisteme educaționale internaționale,  promovează modelul de educație timpurie Reggio Emilia ca modalitate integrată de a maximiza rezultatele copiilor cu ajutorul mediului înconjurător.

Modelul Reggio Emilia – metoda care îi învață pe copii să învețe

Dezvoltată de psihologul și psihopedagolul italian Loris Malaguzzi, metoda educațională Reggio Emilia a devenit un punct de referință în domeniul educației preșcolare.

Potrivit lui Malaguzzi, copilul are 100 de limbaje diferite, 100 de moduri de a gândi, de a se exprima, de a se juca și de a explora. Rolul educației, mai ales în primii ani, nu este acela de a alege latura cea mai potrivită pentru dezvoltare, ci de a-i crea copilului ocazia să explozeze aceste limbaje și să îl perfecționeze pe acela de care se simte cel mai apropiat. În această notă, educatorul și părintele devin camarazi de călătorie ai copilului și nu sursă de informație. Copilul este văzut ca un tot unitar, puternic, rezilient și competent, el fiind capabil să își formeze propriul model de învățare și să opereze cu datele primite din mediu.

Informațiile pe care copiii le primesc de la educator sunt susținute de experiențe, iar procesul de învățare se realizează atât în plan cognitiv, cât și emoțional. Materialele de lucru și decor sunt, de cele mai multe ori, naturale, pentru a aduce copiii în contact cu o multitudine de texturi și forme. Într-o sală de clasă Reggio există bucăți de scoarță de copac, nisip, frunze și flori. Acestea sunt, alături de cărți și materiale didactice, așezate întotdeauna la nivelul copiilor pentru a fi vizibile și accesibile oricând.

Crearea unui mediu artistic îl poate ajuta pe copilul tău să comunice mai ușor

În modelele educaționale evoluate , limbajul artistic este o formă principală de comunicare copil-copil și copil-adult. Cei mici sunt încurajați să exprime ceea ce simt prin desene, jocuri de rol, sau lucru manual.

Helen O’Donoghue încurajează utilizarea desenului ca formă de explorare a potențialului celui mic, și ca modalitate de comunicare interpersonală. “Încă de la cele mai fragede vârste, copiii exprimă idei complexe prin desen”, spune ea. “Eliberați de logica adultă spațiu-timp, cei mici accesează straturi ale gândirii, ale emoțiilor și ale experiențelor proprii, într-un mod pe care cuvintele nu îl pot exprima.”

Desenele copiilor preșcolari sunt, de cele mai multe ori, un tabloul al lumii lor interioare. Părinții îi pot cunoaște mai bine pe cei mici, dacă se alătură lor în procesul creativ.

Helen O’Donoghue îi încurajează  “să vadă artistul din copil, să îi recunoască răspunsurile”, și nu doar să adopte un rol pasiv în educația timpurie. Astfel, cei mici se vor simți apreciați și susținuți, sentimente esențiale pentru dezvoltarea inteligenței emoționale.

Cum descifrăm desenele celor mici?

Figurile umane sunt foarte des întâlnite în desenele copiilor preșcolari. Cercetătorii recunosc denesele cu persoane ca reprezentare a propriei imagini de sine și a locului pe care cel mic îl ocupă în comunitate Mâinile și picioarele lungi, spre exemplu, pot fi considerate o dorință a celui mic de a-i controla pe ceilalți sau, la polul opus, nevoia lui de a ajuta și de a fi activ  în comunitate. În funcție de comportamentul copilului, balanța se poate înclina într-o parte sau în alta.

De asemenea, copiii vor să surprindă cât mai fidel realitatea în desenele lor. Atunci când desenează părți ale corpului specifice fiecărui gen , acestea sunt expresia unui simt dezvoltat al realității, dar pe care educatorii și părinții le interpretează de multe ori greșit. Cel mic, pe de altă parte, poate considera desenul incomplet fără aceste detalii.

Valentina Secară, fondatoarea Fundației Acorns, subliniază influența puternică pe care mediul de acasă și din grădiniță o au asupra dezvoltării fizice și psihologice: “În primii ani de viață, fiecare obiect, persoană sau experiență cu care copilul vine în contact poate deveni o resursă sau o limitare. Atât la grădiniță, cât și acasă, cel mic are nevoie de un spațiu divers care să îl încurajeze să descopere și să fie proactiv – mobilierul trebuie să fie usor accesibil pentru el, culorile să fie calde, iar decorul să stimuleze socializarea între copii. Astfel, copiii dezvoltă simțul autonomiei și al responsabilității, dar și încredere în forțele proprii și spirit creativ.“