Scopul acestei săptămâni a fost să le oferim copiilor ocazia de a afla lucruri noi despre diferite țări, culturi, limbi străine și obiceiuri din întreaga lume. Au învățat despre diferitele genuri de muzică și cântece tradiționale, au văzut fotografii cu animale, au aflat că există diferite rase umane și au citit cărți despre tărâmuri îndepărtate.

Toate aceste activități au fost gândite pentru a-i face pe copii să înțeleagă faptul că deși suntem diferiți, de fapt, suntem cu toții la fel.

Datorită invitatului nostru, copii au descoperit lucruri despre India, Festivalul Lampioanelor, Turcia, Franța, Lisabona și Korea.